Sunt multe de spus despre gestul acelui om. Saracie, dorinta de a schimba ceva, sacrificiu dus la extrem, disperarea de a atrage atentia, prostie, inutilitate. Insa dincolo de gestul omului si de controversele pe care le-a stranit m-a socat atitudinea multor oameni (cu toate ca mi-e greu sa le spun asa)
Ii iau pe rand. Am tot vazut si revazut fimul si am analizat reactiile celor prezenti acolo. In prim-plan am observat un parlamentar burtos care nu schiteaza nici macar un gest, dar nici macar unul, nicio tresarire, nimic. De parca nimic nu se intampla. Nici macar o privire, nici macar nu s-a ridicat din banca lui comoda de unde isi conduce afacerile. Si ca el mai sunt cativa. Unii care au continuat sa joace Solitaire pe laptopuri, altii care si-au facut o cruce in sictir, altii care au profitat si si-au facut poze cu victima. Baiii, astia trebuie aruncati de la balcon, nu amaratii.
Apoi, au fost televiziunile. Gestul omului le-a venit ca un cadou de Craciun. Nici nu se putea mai bine. Cum puteau ei sublinia mai bine cat de nociv este guvernul Boc decat aratand obsesiv imaginile cu un om impins chiar de guvernul asta de la balcon? Doar asa!
Si apoi a fost chiar televiziunea unde lucreaza omul asta. Lasitatea, ipocrizia, nesimtirea i-au determinat pe "colegi" sa sustina ca omul e posibil "sa fi cazut". Pentru ca ei nu-si pot explica de ce ar fi facut una ca asta. Ca doar TVR-ul l-a sprijinit material, i-a oferit un loc caldut si salariu indestulator.( inteleg ca avea putin peste o mie de lei).
Ar mai fi, dar mi-e scarba sa continui si stiu ca gestul acestui om este inutil. I-a ajutat doar pe unii. Si nu pe cei care trebuia. Chiar si o mie de de astfel de gesturi nu vor face decat sa scoata la iveala caracterele bolnave ale unora, ipocrizia si nepasarea altora.
Iguana
23 decembrie 2010
22 decembrie 2010
Ce e mai frumos si mai frumos de Craciun
Iubesc, ca orice roman autentic, aceasta sarbatoare din mai multe motive. Si tin sa precizez ca nu intra in discutie semnificatia pur religioasa!
1. Iubesc Craciunul pentru milioanele de porci sacrificati si mancati intr-o singura zi. Cred ca suntem singurul popor capabil sa devoreze absolut tot de la un animal de 100 de kile intr-o singura zi!!!! Bai, pana si coada?
2. Iubesc Craciunul pentru spiritul pe care il induce oamenilor. Cu totii suntem mai buni si mai iubitori. Cu totii am da ceva cuiva (pana si mie parca imi vine sa dau un leu cersetorilor iar eu nu fac asta). Ca in restul anului nu facem niciun gest de omenie ma determina cu atat mai mult sa iubesc aceasta sarbatoare si ipocrizia care iese la suprafata in doar cateva zile.
3. Iubesc Craciunul pentru ca e un motiv in plus sa ne calcam in picioare si sa ne injuram la cozile de la hipermarketuri. Toti vor carne, toti au parte de multa carne in frigidere, obtinuta prin diverse metode.
4. Iubesc Craciunul pentru stirile standard pe care televiziunile le difuzeaza an de an, folosind aceleasi texte, aceleasi imagini, aceeasi reporteri, aceeasi bolnavi, aceeasi politcieni, aceeasi, aceleasi, aceiasi...Am uitat ceva?
5. Iubesc Craciunul! Cum sa nu-l iubesc?

21 decembrie 2010
Gunoaiele umane din RADIOUL PUBLIC
Nu as fi vrut sa imi mai amintesc de un anume capitol din viata mea. Si anume perioada in care am lucrat in radioul public. Dar mi s-a intamplat azi, citind ceea ce aparent parea o stire si atat, pe Reporter Virtual. Un nume de acolo mi-a dat fiori pe sira spinarii. Nicoleta Balaci. Din nefericire, o stiu pe aceasta "jurnalista", pentru ca am avut ghinionul sa lucrez o perioada cu ea iar parerea mea e de 1000 de ori mai urata decat cea pe care o impartasise ea pe internet despre Ruxandra Sararu. Nu-mi pasa de madame Sararu catusi de putin. Ca pleaca, ca nu mai pleaca, asta pe mine nu ma afecteaza. In schimb, Nicoleta Balaci a schimbat vieti. Si pe toate in rau. Mi-as dori ca individa asta sa nu mai poata lua contact cu nimeni iar cei care vor auzi doar numele ei sa se infioare. Caci este cu adevarat o femeie periculoasa si din nefericre pentru copilasul pe care il are, bolnava mintal. M-a socat sa vad cum tocmai ea spune despre altcineva ca "a făcut numeroase abuzuri şi a distrus vieţi de oameni. La propriu. Pentru că e o persoană cu probleme pe care i le compătimesc şi ar face bine să şi le rezolve".
E descrierea perfecta a propriei ei persoane. Si nu e doar opinia mea. Multi din cei carora le-a facut rau au preferat sa se mute la alte departamente sau chiar sa plece din radio. Stiu ca pare incredibil, dar un copil nenascut si-a pierdut dreptul la viata din cauza problemelor pe care acest gunoi uman i le-a facut mamei sale. Au trecut cativa ani de cand nu am mai vazut-o dar inca mai aud povesti terifiante despre ea iar actiunile ei de pe vremea cand am avut neplacerea sa colaboram ma urmaresc si azi. Si nu are un scop anume. Pur si simplu ii place sa minta, sa insele, sa faca rau. Daca nu-i faci pe plac sau daca ii faci intr-o masura mai mica, devii pentru toti colegii tai ultima curva, ultimul criminal sau ce mai vrea mintea ei bolnava. Pot spune cu mana pe inima ca nu am mai intanit pe nimeni atat de bolnav ca ea niciodata de atunci. Si sper ca nu voi mai intalni. Si, la fel, sper sa nu mai aud de ea.
Etichete:
gunoaie umane,
Nicoleta balaci,
radioul public
17 decembrie 2010
Draga Mosule,
Stiu ca m-am grabit sa-ti scriu dar ma gandesc ca ai multe bloguri de citit si ca atare te vei apuca din timp de ele, asa ca nu am vrut sa ma prinzi fara postare.
Mosule draga, my wishlist nu e foarte mare dar e ceva mai pretentioasa.
In primul rand, imi doresc un pestisor spinos, asa cum aveam cand eram mai tanara (am atasat mai jos o poza ca sa nu te incurci in mii de pestisori). Tin foarte mult sa fie la fel sau poate chiar acelasi, pentru ca pestosorul asta imi indeplinea orice dorinta, chiar daca pare el urat si fioros. Din nefericire, l-am pierdut cu ceva timp in urma si chiar daca l-am cautat prin toate cotloanele celor patru camarute ale mele, a disparut fara urma.
Apoi, Mosule, vreau sanatate pentru cei dragi. Cat poti tu sa indesi in sacul ala. Daca mi le aduci pe astea doua, promit sa am un an mult mai bun. A, si, Mosule, daca mai ai loc pe acolo, macar in dintii unui ren, ia-mi si niste pantofi. God, nu ma pot abtine!

8 decembrie 2010
Senzationala Udrea si magia aparatelor foto
MUltumesc lui Ovidiu Vanghele si Aureliei Alexa de la Mediafax pentru ca exista!
P.S. : click pt marire
P.S. : click pt marire
Craciunul vine cu Coca-Cola
Call me crazy, dar simt ca vine Craciunul abia cand incep sa fie difuzate reclame Coca-Cola, facute special pentru aceasta sarbatoare. Nu pot intelege de ce reusesc astea sa ma integreze atat de bine in atmosfera. O fi muzica, or fi imaginile, pur si simplu imi plac la nebunie. Cand eram mai mica, era asta, reclama anilor '90.
Anul acesta, au mai schimbat pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale, dar tot foarte tare a ramas. Si nu au scos camioanele. Foarte important.
Anul acesta, au mai schimbat pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale, dar tot foarte tare a ramas. Si nu au scos camioanele. Foarte important.
4 decembrie 2010
Iata un film pe care nu Zoso l-a descoperit!
Trecand peste "rautacismele" mele la adresa lui Zoso, filmul e chiar ciudat. Credeam ca ma pricep cat de cat la comportamentul animalelor, dar asta e chiar un mister. Poate are cineva vreo explicatie.
Later update: o explicatie posibila ar fi ca atunci cand e vorba de scandal pana si pisicile cheama ciorile. :D
Later update: o explicatie posibila ar fi ca atunci cand e vorba de scandal pana si pisicile cheama ciorile. :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)