23 decembrie 2010

Un gest de disperare socant, alte gesturi de indiferenta mult mai socante

Sunt multe de spus despre gestul acelui om. Saracie, dorinta de a schimba ceva, sacrificiu dus la extrem, disperarea de a atrage atentia, prostie, inutilitate. Insa dincolo de gestul omului si de controversele pe care le-a stranit m-a socat atitudinea multor oameni (cu toate ca mi-e greu sa le spun asa)
Ii iau pe rand. Am tot vazut si revazut fimul si am analizat reactiile celor prezenti acolo. In prim-plan am observat un parlamentar burtos care nu schiteaza nici macar un gest, dar nici macar unul, nicio tresarire, nimic. De parca nimic nu se intampla. Nici macar o privire, nici macar nu s-a ridicat din banca lui comoda de unde isi conduce afacerile. Si ca el mai sunt cativa. Unii care au continuat sa joace Solitaire pe laptopuri, altii care si-au facut o cruce in sictir, altii care au profitat si si-au facut poze cu victima. Baiii, astia trebuie aruncati de la balcon, nu amaratii.
Apoi, au  fost televiziunile. Gestul omului le-a venit ca un cadou de Craciun. Nici nu se putea mai bine. Cum puteau ei sublinia mai bine cat de nociv este guvernul Boc decat aratand obsesiv imaginile cu un om impins chiar de guvernul asta de la balcon? Doar asa!
Si apoi a fost chiar televiziunea unde lucreaza omul asta. Lasitatea, ipocrizia, nesimtirea i-au determinat pe "colegi" sa sustina ca omul e posibil "sa fi cazut". Pentru ca ei nu-si pot explica de ce ar fi facut una ca asta. Ca doar TVR-ul l-a sprijinit material, i-a oferit un loc caldut si salariu indestulator.( inteleg ca avea putin peste o mie de lei).
Ar mai fi, dar mi-e scarba sa continui si stiu ca gestul acestui om este inutil. I-a ajutat doar pe unii. Si nu pe cei care trebuia. Chiar si o mie de de astfel de gesturi nu vor face decat sa scoata la iveala caracterele bolnave ale unora, ipocrizia si nepasarea altora.


22 decembrie 2010

Ce e mai frumos si mai frumos de Craciun

Iubesc, ca orice roman autentic, aceasta  sarbatoare din mai multe motive. Si tin sa precizez ca nu intra in discutie semnificatia pur religioasa!
1. Iubesc Craciunul pentru milioanele de porci sacrificati si mancati intr-o singura zi. Cred ca suntem singurul popor capabil sa devoreze absolut tot de la un animal de 100 de kile intr-o singura zi!!!! Bai, pana si coada?
2. Iubesc Craciunul pentru spiritul pe care il induce oamenilor. Cu totii suntem mai buni si mai iubitori. Cu totii am da ceva cuiva (pana si mie parca imi vine sa dau un leu cersetorilor iar eu nu fac asta). Ca in restul anului nu facem niciun gest de omenie ma determina cu atat mai mult sa iubesc aceasta sarbatoare si ipocrizia care iese la suprafata in doar cateva zile.
3. Iubesc Craciunul pentru ca e un motiv in plus sa ne calcam in picioare si sa ne injuram la cozile de la hipermarketuri. Toti vor carne, toti au parte de multa carne in frigidere, obtinuta prin diverse metode.
4. Iubesc Craciunul pentru stirile standard pe care televiziunile le difuzeaza an de an, folosind aceleasi texte, aceleasi imagini, aceeasi reporteri, aceeasi bolnavi, aceeasi politcieni, aceeasi, aceleasi, aceiasi...Am uitat ceva?
5. Iubesc Craciunul! Cum sa nu-l iubesc?

21 decembrie 2010

Gunoaiele umane din RADIOUL PUBLIC

Nu as fi vrut sa imi mai amintesc de un anume capitol din viata mea. Si anume perioada in care am lucrat in radioul public. Dar mi s-a intamplat azi, citind ceea ce aparent parea o stire si atat, pe Reporter Virtual. Un nume de acolo mi-a dat fiori pe sira spinarii. Nicoleta Balaci. Din nefericire, o stiu pe aceasta "jurnalista", pentru ca am avut ghinionul sa lucrez o perioada cu ea iar parerea mea e de 1000 de ori mai urata decat cea pe care o impartasise ea pe internet despre Ruxandra Sararu. Nu-mi pasa de madame Sararu catusi de putin. Ca pleaca, ca nu mai pleaca, asta pe mine nu ma afecteaza. In schimb, Nicoleta Balaci a schimbat vieti. Si pe toate in rau. Mi-as dori ca individa asta sa nu mai poata lua contact cu nimeni iar cei care vor auzi doar numele ei sa se infioare. Caci este cu adevarat o femeie periculoasa si din nefericre pentru copilasul pe care il are, bolnava mintal. M-a socat sa vad cum tocmai ea spune despre altcineva ca "a făcut numeroase abuzuri şi a distrus vieţi de oameni. La propriu. Pentru că e o persoană cu probleme pe care i le compătimesc şi ar face bine să şi le rezolve". 
E descrierea perfecta a propriei ei persoane. Si nu e doar opinia mea. Multi din cei carora le-a facut rau  au preferat sa se mute la alte departamente sau chiar sa plece din radio. Stiu ca pare incredibil, dar un copil nenascut si-a pierdut dreptul la viata din cauza problemelor pe care acest gunoi uman i le-a facut mamei sale. Au trecut cativa ani de cand nu am mai vazut-o dar inca mai aud povesti terifiante despre ea iar actiunile ei de pe vremea cand am avut neplacerea sa colaboram ma urmaresc si azi. Si nu are un scop anume. Pur si simplu ii place sa minta, sa insele, sa faca rau. Daca nu-i faci pe plac sau daca ii faci intr-o masura mai mica, devii pentru toti colegii tai ultima curva, ultimul criminal sau ce mai vrea mintea ei bolnava. Pot spune cu mana pe inima ca nu am mai intanit pe nimeni atat de bolnav ca ea niciodata de atunci. Si sper ca nu voi mai intalni. Si, la fel, sper sa nu mai aud de ea. 

17 decembrie 2010

Draga Mosule,

Stiu ca m-am grabit sa-ti scriu dar ma gandesc ca ai multe bloguri de citit si ca atare te vei apuca din timp de ele, asa ca nu am vrut sa ma prinzi fara postare.
Mosule draga, my wishlist nu e foarte mare dar e ceva mai pretentioasa.
In primul rand, imi doresc un pestisor spinos, asa cum aveam cand eram mai tanara (am atasat mai jos o poza ca sa nu te incurci in mii de pestisori). Tin foarte mult sa fie la fel sau poate chiar acelasi, pentru ca pestosorul asta imi indeplinea orice dorinta, chiar daca pare el urat si fioros. Din nefericire, l-am pierdut cu ceva timp in urma si chiar daca l-am cautat prin toate cotloanele celor patru camarute ale mele, a disparut fara urma.
Apoi, Mosule, vreau sanatate pentru cei dragi. Cat poti tu sa indesi in sacul ala. Daca mi le aduci pe astea doua, promit sa am un an mult mai bun. A, si, Mosule, daca mai ai loc pe acolo, macar in dintii unui ren, ia-mi si niste pantofi. God, nu ma pot abtine!

8 decembrie 2010

Senzationala Udrea si magia aparatelor foto

MUltumesc lui Ovidiu Vanghele si Aureliei Alexa de la Mediafax pentru ca exista!
P.S. : click pt marire

Craciunul vine cu Coca-Cola

Call me crazy, dar simt ca vine Craciunul abia cand incep sa fie difuzate reclame Coca-Cola, facute special pentru aceasta sarbatoare. Nu pot intelege de ce reusesc astea sa ma integreze atat de bine in atmosfera. O fi muzica, or fi imaginile, pur si simplu imi plac la nebunie. Cand eram mai mica, era asta, reclama anilor '90.

Anul acesta, au mai schimbat pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale, dar tot foarte tare a ramas. Si nu au scos camioanele. Foarte important.

4 decembrie 2010

Iata un film pe care nu Zoso l-a descoperit!

Trecand peste "rautacismele" mele la adresa lui Zoso, filmul e chiar ciudat. Credeam ca ma pricep cat de cat la comportamentul animalelor, dar asta e chiar un mister. Poate are cineva vreo explicatie.


Later update: o explicatie posibila ar fi ca atunci cand e vorba de scandal pana si pisicile cheama ciorile. :D

2 decembrie 2010

Barbatii care inseala sunt prosti!

Nu o spun eu, sincer! Nici nu am gandit-o vreodata, o spun oamenii de stiinta. Si cica astia sunt inteligenti.
Potrivit lui Satoshi Kanazawa, psiholog evolutionistoamenii inteligenti sunt mai dispusi sa adopte ceea ce in termeni evolutionisti s-ar numi “relatii interumane mai evoluate”. In acest sens, in cazul fidelitatii, barbatii care nu se pot adapta acestei situatii si se lasa prada tentatiilor sau isi inseala partenerele au un coeficient de inteligenta redus.  Altfel spus, cu cat inseala mai mult, cu atat e mai prost.
Si ca sa nu las loc pentru glume rautacioase pe seama femeilor, subliniez faptul ca "la femei aceasta regula nu se aplica", potrivit expertului. Luati de aici!







1 decembrie 2010

Onomastica si prietenii

Zilele onomastice sunt acele zile in care iti dai seama cati dintre prietenii tai se gandesc la tine si pentru cati dintre ei esti total neimportant. Nu pot sa spun ca mai pun mare pret pe prieteniile din zilele noastre pentru ca au devenit mult prea superficiale. Imi spunea cineva ca e dezamagit de un prieten care nu l-a invitat la nu stiu ce petrecere si si-a dat seama ca ala ii e de fapt amic. Cred ca punem prea mult accent pe cuvantul asta. Prietenul este de fapt un amic. Nimeni nu-si mai permite in zilele astea sa fie cu adevarat prieten. Costa. Mult. Iar daca mai ai si probleme, deja esti ca un ghimpe in coaste. Nu vrea nimeni un om trist. Toti vrem oameni veseli, care sa ne amuze si cu care sa petrecem doar momente fericite. Daca nu poti sa faci asta si ai prea multe probleme pe care ai putea sa le imparti cu prietenii, esti omis de pe lista de invitati la party-uri.
Dar sa revenim la mine. Am avut de ziua mea cateva surprize. Nu ma refer la cadouri (la capitolul asta am stat extrem de prost, nu am primit nimic material sau "emotional"), ci la telefoane sau mesaje. Alea nu mai costa nimic, poate doar un neuron. Si cum spuneam la inceput, iti dai seama cati mai stiu de tine, cati se uita in telefon si cauta sarbatoritii zilei si pe cati ii doare fix in cot. M-a bucurat sa aflu ca mai am destui prieteni care au pierdut un minut din viata lor sa-mi transmita un mesaj prin mijoacele de comunicare in masa (vezi : telefon, internet). M-au sunat oameni de la care nu m-as fi asteptat in veci, oameni pe care nu-i cunosc dar ma cunosc ei, dar au fost si oameni care de ani de zile imi spun pe nume dar uita sa-mi spuna "La multi ani" in singura zi in care o pot face. Si ar mai fi o categorie: oameni pe care as fi vrut sa-i vad de ziua mea, pe nepusa masa si neinvitati...Cum spuneam, prieteniile sunt supraevaluate. La multi ani mie! Beau o bere singura pentru asta!
PS: La multi ani, Romanio! O sa beau o bere si pentru tine, fata!

29 noiembrie 2010

De ce sunt sinucigasii atat de blamati?

In ultima vreme s-a tot vorbit despre sinucigasi si despre cat de "prosti" au fost ca au ales sa-si ia viata. Avem mereu tendinta de a-i judeca pe toti fara sa stim adevarul din spatele unor actiuni. Capacitatea noastra de a intelege unele lucruri este limitata si ca atare, ne raportam la a emite judecati de multe ori eronate. Auzi ca un om a decis sa-si ia viata si singurele lucruri pe care le auzi sunt " ce dobitoc" sau "ce las" a fost. Dar poate ca nu e asa. Pur si simplu omul acela si-a gasit calea spre fericire sau a pus capat nefericirii.  Poate sinucigasii sunt mult mai profunzi decat multi oameni care pretind acest lucru. Si ce nu inteleg este de ce chiar oamenii care i-au iubit sufera pentru pierderea lor. Asta au ales. Asa au devenit fericiti. Daca pretinzi ca ai iubit un om care s-a sinucis, cam minti. Nu ai putut sa-i fi suficient de aproape pentru a-l intelege, pentru a-l face sa ti se confeseze si, poate , chiar pentru a-l face fericit. Deci daca vrei sa plangi ca l-ai pierdut, plangi ca de fapt il pierdusei cu mult inainte de a trece dincolo. Dar nu pentru ca a incetat sa mai existe fizic. Pentru asta ar trebui sa te bucuri. Macar acum nu mai sufera.

28 noiembrie 2010

Ce ma stanjeneste

Ma stanjeneste...un obiect vestimentar nou. Daca sunt pantofi, ma mai si strang. Apoi starnesc intrebari penibile de genul : "Foarte misto, de unde ti i-ai luat? Si cat ai dat pe ei?".De parca o femeie normala la cap ar da navala la magazin sa-si ia la fel. Idem in cazul unei genti, a unei bluze sau ma stiu eu ce.

Ma stanjeneste... un om prost. Dar mai rau ma stanjenesc doi.

...un om pe care il stanjenesc.
...sa nu pot afla un lucru.
...moartea...

19 noiembrie 2010

Lucrurile cu adevarat importante sunt invizibile ochilor

Ce conteaza pentru societate: cum arata un om, cum se imbraca, ce masina are. Atat! Imaginea nu consta in ceea ce spui, in opiniile pe care le emiti, ci in hainele pe care le ai pe tine. Poti sa fii bata si sa spui numai aberatii. Importanta ti-o da un rahat de carpa.
Mi-e tot mai scarba de superficialitatea erei nostre. Si incep sa cred ca cei pentru care nu conteaza cum se imbraca si daca are o masina straina omul de langa au ajuns sa se adune in grupuri din ce in ce mai mici si sa se ascunda, asteptand vremuri mai bune. Dar nu vor veni. Cel putin nu pentru romani.
Aici din ce in ce mai multe tinere nu vor decat sa se imbrace cat mai bine si sa se aranjeze pentru ca intr-o zi un barbat cu bani si la fel de slab intelectual sa le vada in sfarsit non-valoarea si sa le transforme in "femei implinite", adica sa le faca un copil (doi, trei...) si sa aiba ce manca si ce imbraca pentru tot restul vietii lor. Viata prin care au trecut ca prin branza.
Tinerii nu mai viseaza la lucruri marete, vor doar bani, masini, o viata cat mai simpla, nu-i intereseaza lucrurile cu adevarat importante. Saint-Exupery avea dreptate, lucrurile esentiale sunt invizibile ochilor Iar de simtit nici nu se pune problema. Totusi este trist in lume...

16 noiembrie 2010

Cui draq ii place Zoso?

Ma ingropasem mai devreme prin miile de bloguri romanesti. Si tot citind, am ajuns si la marele Zoso. Mie asta nu mi-a placut niciodata, l-am vazut tot timpul ca pe un urat frustrat. In fine, lista lui cu probleme clar poate continua. Problema a fost alta de data asta. Cica a facut el o mega-descoperire pe internet, un film ce putea fi vazut pe nu stiu cate site-uri si pe care il preluase si el. Ce sa zic, era un film de geniu: o pisica ce ii daduse doua labe unui crocodil (cred ca asta i-a placut lui Zoso la filmulet) . Si au indraznit aia de la Realitatea sa-l publice! Culmea, fara sa-l citeze, fara sa ii multumeasca marelui internaut, el, geniul neinteles, el, descoperitorul de filme de mare inspiratie. Bai, frate, dar s-o fi gandit vreo secunda ca nu e el singura sursa a presei romanesti? Nu, nu cred, pentru ca Soarele se invarte in jurul lui. Si sunt convinsa ca Superman are pijamale cu fata lui Zoso.
Imi multumim, Zoso, ca lasi presa in viata.

3 noiembrie 2010

Alo, autoritatile! Moare Paunescu si voi dezbateti legile educatiei????

Titlul este de fapt chintesenta gandirii ziaristului-santajist Bogdan Chireac. Invitat la Realitatea, omu' stia ca are un singur scop acolo: sa muste din curu' puterii. Indiferent de subiect! Zis si facut. Numai ca subiectul zilei a fost starea critica in care se afla Adrian Paunescu.  Si se trezeste Chireac vorbind. Poporul roman trece printr-o mareee incercare! Il vrem pe Adrian Paunescu cat mai mult in viata...bla, bla...alte elucubratii si scoate porumbelul: autoritatile nu fac nimic pentru el, ca moare de 10 zile si ca ar fi trebuit dus in strainatate pe banii statului! In primul si-n primul rand, omul e tratat de un medic foarte bun, dr. Bradisteanu. Lasand la o parte magariile pe care le-a facut doctorul( ca trebuie si el sa traiasca) l-a jignit grav. In al doilea rand, sunt convinsa ca si Chireac stie ca oriunde ar fi fost dus nu se mai poate face nimic pt poet. E mult prea batran si bolnav. Are diabet, insuficienta cardiaca si hepatica. O sa moara! Asta e viata si el si-a trait-o bine. Dar tu, Chireac, cam cat sa fii de jenant?

2 noiembrie 2010

Despre femei

De ce draq or fi unele femei atat de idealiste, romantice, visatoare cand vine vorba de barbati??? Pur si simplu ma depaseste. Am o prietena care de la cinci ani isi doreste o familie si copii. Au trecut anii si ea inca si-i doreste. Si ce e mai grav e ca vrea un barbat perfect dar a fost combinata numai cu scursuri. Barbati insurati, cretinoizi, care o bateau sau care se purtau cu ea in ultimul hal. Si culmea, de cele mai multe ori, tot ei o paraseau. Care e problema ei? Asta: ii vrea frumosi, destepti, educati si peste toate astea, familisti convinsi. Cam cum sunt toti barbatii!  Dar renunta la toate celelalte calitati daca e frumusel.
Si imi povesteste gagica cum a fost ea plecata cu mai multi colegi intr-o deplasare si cum barbati insurati dansau si se distrau cu alte femei. A fost socata! Tocmai ea. In schimb, i-a atras atentia un tanar timid si bine crescut. O singura problema avea: era urat rau. Deci nu i-a placut...

Cine vrea sa taie iarba pentru CFR?

Cum draq sa nu fie bugetul statului in gaura cand CFR organizeaza o licitatie pentru taiat iarba in valoare de 400.000 lei ( adica aproximativ 100.00 euro)???
Sursa: forumtrenuri.com
Mai precis, CFR organizeaza licitatie pentru "lucrari de îndepartare a vegetatiei pe raza Sucursalei RCF Iasi". Crede cineva ca o sa taie firma care va castiga licitatia (al carei nume e deja cunoscut) iarba aia? Hai sa fim seriosi! A vazut cineva cum arata un drum cu trenul? Va spun eu: plin de badadai!

1 noiembrie 2010

Ce au barbatii in comun?

Varianta numarul 1 de barbat
O prima intalnire. El cu traimvaiul. (Sunt femei carora nu le pasa Insa lui ii pasa). Asa ca isi incepe discursul :"Papuse, as fi venit sa te iau d acasa cu MASINA MEA, dar e in service. Si as fi platit si sucul, dar am investit foarte multi bani in piese. Cred ca ma fura mecanicii." O alta intalnire. O alta sansa. "Stii, papuse mica si sexoasa ( sexoasa de la atat mers pe jos prin parcul al carut tur il dau de zece ori), masina mea e inca in sevice" De doua luni. Intra in cartea recordurilor.

Varianta 2 de barbat
Un prieten care si-a luat masina. Una trista, banala, plictisitoare. Nu rateaza ocazia de a iesi in oras cu oricine, oriune dar intarzie. "Bai, as fi venit mai devreme. Dar m-a luat radarul pe drum, cu 220.." Pe bord indica doar 180. Intra in club/bar/restaurant gesticuland o ora cu cheile in mana. Si aduce aminte de ea chiar si atunci cand se vorbeste de pufuleti. 

Deci ce au in comun barbatii?

31 octombrie 2010

Mult prea relevanta poza asta

Sursa:Intact



Poza asta mi se pare mult prea relevanta ca sa mai adaug vreun comentariu.

28 octombrie 2010

Sase! Ciocan se apuca de cantat!

Ciocan fara chiloti
Din categoria "Ce vraji a mai facut Ciocan" , avem o stire light, de seara. Christian Ciocan se apuca de cantat. Dupa ce ne-a incantat cu pozele porno de pe Facebook (vezi imaginea alaturata), acum ne va delecta urechile cu imnul national si melodia " Noi sintem romani" . Din fericire, va canta cu Nelu Ploiesteanu. Astept cu interes momentul in care va face un duet (sau duel?) cu Mircea Badea! Asta da stire!

27 octombrie 2010

Nu mai pot cu Monica Tatoiu!

De cateva zile jubilam vazand ca Monica Tatoiu nu mai apare la TV. Imi spuneam ca era ei a apus si traiam momente fericite. Ma delectam cu ceilalti invitati permanenti dar macar mai avizati( prea putini dintre ei) Ma saturasem de batranica blonda. In orice discutie, pe orice problema, la orice televiziune, la orice ora era ea! Artagoasa, mamoasa, sfatoasa, era Monicaaa Tatoiu! Si azi mi s-a intamplat din nou. Intreaga mea lume s-a prabusit. Monica Tatoiu s-a intors in micul  meu ecran. Si am aflat de ce nu mai aparuse: a fost in Franta! Dumnezeule mare, asta inseamna ca o voi revedea zilnic de acum incolo? Si isi va relua turul pe toate televizinile, ca sa-si dea ca parerea neavizata pe orice, dar chiar orice subiect?

26 octombrie 2010

Ciocan, matusa ta e contrabandist?

 Mamaia lui Christian Ciocan nu e tigan si el nu a invatat azi-noapte toata ziua, dar matusa lui e sigur contrabandist! De tigari chiar!

"Maria Buzgure, în  vârstă de 54 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost amendată de vameşii mehedinţeni cu suma de 20.000 de lei, întrucât avea ascunse în autovehicul nu mai puţin 3.940 de pachete de ţigări de contrabandă, precum şi cinci litri de alcool.", potrivit editie.ro


 Ce inima tare are femeia pentru varsta ei! Ei, Ciocane, acum e momentul sa te gandesti serios la treaba aia cu chilotii...simt ca ai nevoie de ei mai mult ca oricand. Cine stie ce bunic ti-or mai gasi astia, care sa fie cultivator de canepa! Si iti dau si o idee tare! Vorbeste si cu baietul cela de la politia de frontiera si cu cel de la pompieri si lansati o linie impreuna. Ar da minunat daca le-ai folosi initialele lor si numele tau:
          "AM Ciocan FB" ( desigur, mai pot exista si alte combinatii, dar eu zic ca asta e buna)
Pe bune, ar scoate si ministerul din criza la cat de bine s-ar vinde!

25 octombrie 2010

Stiam ca e prost, dar chiar in halul asta????

Cel mai penibil lucru pe care il poate face un om e sa se trezeasca vorbind. Unii insa nici macar nu se trezesc. Raman prosti. E si cazul lui Codrin Stefanescu. Nu stiti cine e? Cel mai traseist "politician" roman, genul de om care isi ia carti pentru a le aseza pe culori. Nu ca le-ar citi, nu le-ar intelege...Mai nou, Codrin (asa nume, asa persoana) sta si pe Facebook. Si acolo citeste. Dar nici acolo nu intelege nimic. Ca dovada ,el, politicianul de marca al acestei tari a trantit cu mucii in fasole in plina campanie impotriva cancerului la san. Mai multe facebook-iste aveau la status raspunsul unei intrebari: unde le place lor sa-si tina GEANTA (atentie, domnu Codrin, atentie): pe jos, pe masa, in baie. Ei, ce credeti ca a inteles luminatul sau capsor? Va dati seama singuri din statusul lui, pe care il redau integral, cu greselile de rigoare : "TOT CITIND TAMPENII DE GENUL : (....imi place pe :calorifer,cuier, aragaz, dulapul bunicii, chiuveta vecinului de la 3, in-pe-sub masina de calcat, de spalat,etc..), AM TRAS URMATOAREA CONCLUZIE.....ASTA-I "TREND-UL"...!! ATUNCI....MIE MI-AR PLACE.....PE GUVERN !!!...SAU IN GUVERN, MA ROG...E CINEVA CONTRA ? PENTRU ?"

P.S. Si mie MI-AR PLACEA sa dispari din politica. Tu si alte cateva sute de burtosi!

A fost descoperit regele parcarilor

O spun fara sa clipesc: cele mai multe femei sunt dezastruoase la volan. Bai, dar exista si barbati incredibil de prosti care fac cat 10 femei dezastruoase. Macar ele merg prudent. Ei nu. Un grup de glumeti a surprins dovada vie a faptului ca barbatii prosti la volan nu sunt doar un mit. Imaginile sunt spectaculoase iar comentariile savuroase. Printre ele se afla si cele ale unor femei, desigur, rautacioase, dar care se simt razbunate pentru miile de injuraturi si claxoane pe care si le iau in trafic. De vazut neaparat!

22 octombrie 2010

Barbati dezamagitori...

Nu, nu sunt eu personal dezamagita de un barbat. Vorbesc de anumiti barbati. Ma invart de ceva vreme intr-o lume plina cu probleme. Nu stiu de ce. Poate pentru ca mi se par mie prea evidente acum sau poate pentru ca ele exista. Dar nu asta conteaza acum. Am remarcat un fapt destul de ciudat in ultima vreme pe care nu mi-l pot explica la barbati: lipsa de respect fata de ei insisi. Am mai multe exemple, insa concluzia e aceeasi. Pur si simplu nu au respect fata de ei. Am prieteni care au fost implicati in relatii frumoase dar pe care din anumite motive, nu au stiut sa le pastreze sau nu au putut. Ce au facut ei mai departe? S-au aruncat in bratele primei femei care le-a zambit. Si ce e anormal e ca femeie aia chiar nu merita atentia lor. Nu ca ar fi urate, poate ca frumusetea e supraestimata. Dar sunt hidoase sufleteste, tampite, frustrate si nu-si pot depasi conditia. In toate cazurile pe care le cunosc, nu se ridica la inaltimea acelor barbati. Iar ei stiu asta. Ba chiar o si recunsc. Fie ca le spun in fata, fie ca le barfesc cu prietenii. Dar asta nu le face nici lor cinste. Nu o respecti pe cea pe care o numesti iubita? Nu te respecti pe tine. E atat de simplu. 

14 octombrie 2010

Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu! Baietii lui Vantu au facut publice adevaratele stenograme ale discutiei dintre Chirieac si Cocos

Ziarul Catavencu a scos la iveala adevaratele stenograme ale discutiei dintre onorabilul ziarist-santajist Bogdan Chirieac si si mai onorabilul afacerist Dorin Cocos, onorabil si prin faptul ca este sotul prea-cinstitei si neprihanitei Elena Udrea. Varianta initiala si inacceptabil de vulgara pentru astfel de valori ale culturii romanesti apartinea ziaristilor de la Adevarul 

 Iată o mostra din versiunea in forma italica a discutiei dintre cei doi, redata de Catavenci:

Dorin Cocoş: Băi comunistule mic!

Salut, bunul meu prieten şi confident, care nu are nici cea mai mică legătură ce regimul comunist sau practicile sale reprobabile!

Bogdan Chirieac: Banditule, mic şi frumos, ce faci, măi borfaşule simpatic?

Te salut la rîndul meu, prieten drag, scund şi încîntător. Ce activităţi întreprinzi, dragă amic onest şi simpatic?

Dorin Cocoş: Ce să fac, mă, uite mă bucur că a ieşit domnu’ Oprescu (n.r. Sorin Oprescu ales primar al Capitalei la 15 iulie 2008), băga-ia-i p... în gură să-i bagi!

Ce să fac, iată îmi plînge inima de fericire la gîndul că Sorin Oprescu, un om cinstit, a fost ales primar al Capitalei, strîngea-i-aş mîna să-i strîng!

Bogdan Chirieac: E pe sufletul meu!

Vestea ta mă încîntă nespus!

Dorin Cocoş:
Au f...-te-n gură şi pe tine şi pe el! Ce faci?

Strîngea-v-aş mîinile şi dumitale şi dumnealui? Ce întreprinzi?


PS: in ultima vreme mi-am cam pierdut umorul si putine lucruri m-au mai facut sa rad ca textul asta din Catavencu. Pana la urma nu toata presa a fost macelarita si supta de talent.

12 octombrie 2010

Cam cat de mic sa fie Boc?



Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam ca Boc sa fie atat de mic! E cel mai mic. E chiar mai mic decat  Angela Merkel ( si aici ma refer doar la fizic). Si e mica rau Merkel. Cum s-o fi simtit Boc langa ea? Mic din toate punctele de vedere?

11 octombrie 2010

Au aparut pomelnicele on-line!

Chit ca de ceva vreme imi tot neglijez blogul, nu puteam lasa nepublicata aceasta informatie! Au aparut pomelnicele on-line! Si e treaba serioasa. Adica il scrii, mentionezi chiar si biserica unde vrei sa fie citit si apoi iti vine factura acasa! Asta mi se pare Dumnezeu! Nu ma credeti? Atunci cercetati aici !

21 septembrie 2010

De ce sa transformi un barbat in ceva ce nu este?

Citeam amuzata o postare de-a lui Cabral . Ca de obicei, f misto. El explica (cred, doar femeilor) cum poti schimba un curvar in baiat de casa. Teoretic, se poate. Practic, ai nevoie de multa rabdare si inteligenta. Exact cu argumentele pe care el le-a folosit. Dar punem pariu ca nu il tine mult? Intr-un final, instinctul lui de vanatoare se va trezi. Si atunci va fi tarziu pentru multe femei. Nu vor mai avea nicio arma la dispozitie.
Si de aici, se nasc alte intrebari. Cum facem un egoist sa se transforme intr-un altruist, cum facem un imatur sa se transforme intr-un barbat cu capul pe umeri si asa mai departe..
Dar de fapt, de ce am vrea sa schimbam pe cineva? Femeie sau barbat. Care e scopul? Avem unul? Daca de la inceput simti ca ceva trebuie schimbat, nu e mai bine pentru toata lumea sa o lasi balta? 

16 septembrie 2010

13 septembrie 2010

Red Light District se muta la Bucuresti

Celebrele vitrine cu "fete" din Amsterdam se muta la Bucuresti! Fara gluma!  Se pare ca o firma smekera a gasit o metoda legala de a pune cateva vitrine cu fete chiar in buricul Bucurestiului, vizavi de clubul Downtown. Si nu sunt doar de admirat. Exact ca pe Red Light District: iti place fata, intri. Smekeria e ca, teoretic, fetele ofera "doar" masaje erotice  "cu şampanie, frişcă sau cu cele mai aromate uleiuri realizat de maseuze superbe. De asemenea, clienţii vor fi răsfăţaţi cu cele mai rafinate băuturi alcoolice pentru a se simţi cât mai confortabil".Hai, mah?

PS: clubul se numeste Dollhouse. :D

12 septembrie 2010

Poporul roman chiar e inventiv!

Suntem un popor inventiv. Asta o stim cu totii. Dar sa fim si premiati pt asta? Ei bine, da!  Romania a obtinut 27 de medalii si premii speciale la Salonul International de Inovatii si Investitii de la Moscova. La investitii nu am punctat nimic, desigur. Dar am fost prezenti cu 20 de inventii. Reusita vine in contextul in care inventatorii romani au castigat 58 de medalii la Salonul International de la Geneva.

5 septembrie 2010

Bloggeri-vedete, sunteti pe duca!

Nu sunt un blogger consecvent dar excelez la citit de bloguri noi si vechi. Si observ o chestie grozava. Ca-n orice domeniu, cei vechi si considerati fffff buni, cu fitze de top 10 Zelist nu mai sunt atat de grozavi. Isi pierd inspiratia, se plafoneaza. In schimb, astia mici, ce abia acum ridica tastatura de sub birou. vin cu idei noi si cu o scriitura parfumata. Imi place!

1 septembrie 2010

Vama Veche, Vama Noua a cocalarimii

Blogule, blogutule, ce mai faci, dragutule? Ca de cand nu ne-am vazut multa vreme a a trecut..."Back in biznis", ar spune el.

S-a dus si vara asta si odata cu ea s-au dus si multe lucruri ce odata imi placeau. De exemplu, Vama Veche. M-a dezamagit. Rau. Unde sunt oamenii ce o calcau odata? Unde e atmosfera de altadata? Acum vezi plimbandu-se pe "faleza" in Vama pensionari aruncati din autocar, femei cu copii ajunsi pe jos din Eforie, domnisoare cu tocuri (caci, da, isi permit, acum e asfalt in VV), manelisti care au auzit ca e marfa sa iti placa Vama si alte asemenea specimene intalnite pe tot litoralul romanesc. Picatura de pe tort a fost dimineata in care as fi vrut sa dorm dar m-au trezit acorduri suave de manele si tipetele unor urangutani. O sa parasesc Vama. O sa caut un alt loc. Poate Vadu, Corbu...Mai am timp pana vara viitoare sa ma gandesc. Cert este ca imi pare rau si am terminat vara cu un gust amar.

27 iunie 2010

Ciocan la apa!

Nu, imi pare rau, nu m-am putut abtine. Multumesc presei romanesti! Cat despre poza, va las pe voi sa comentati. :D

P.S.: Dar nu urat, da? Si rog cenzura!

25 iunie 2010

Sa nu ziceti voi ca nu iubesc eu fotbalul si copiii!

Merita vazut. E cel mai bun si mai dragut dansator necuvantator si necugetator! Un fel d trestie dansatoare :))
PS: sper ca dupa ce a fost filmat nu a fost si mancat. Cea de langa, care tinea un telefon in manutele ei gingase, parea in stare. Si mai era pus si pe masa. OMG!

Bai, a innebunit toata tara asta?

Nu mai pot cu dobitocii din tara asta! Ca de obicei, televizorul meu era pe un canal de stiri si am apucat sa prind maretul moment al eliberarii lui DDD (Dan Diaconescu in Direct) din puscarie. A iesit in aplauze, in lumina reflectoarelor televiziunilor, orbit de blitzurile fotografilor, impuns de microfoane si reportofoane. Bai, e un penal nenorocit care si-a facut averea de peste 30 de milioane de euro santajand, pupand, lingand, spaland imaginea altor penali. Frate, nu a facut un bine in viata lui. A facut totul pentru bani. Iar cine zice contrariul, a strans maruntisul care i-a cazut din buzunarul lui. Ma uitam socata cum niste amarati de reporteri il lasau sa multumeasca parintilor, copilui si mai stiu eu cui ca la premiile Oscar si sa-i pupe pe cei care l-au sprijinit in aceste grele moment, adica in cele doua zile de puscarie. Ar trebui sa faca ani!
Si claie peste gramada, urmeaza modelul lui Becali si anunta ca se lanseaza pe scena politica. Adica isi va face un partid care se va numi Partidul Poporului ( DD va conduce PP) si va candida la urmatoarele alegeri la presedintie. Stiu inca de acum ca va fi votat de o mare de cretinoizi care il considera erou national si victima a sistemului mafiot, pe care el, sarmanul DD, il va pune la pamant. Imi bag picioare, eu plec din tara asta. Nu cred ca astept sa vad rezultatele votului. E suficient ce vad acum...

Daca ai putea alege, ce animal ti-ai dori sa fii?

Cred ca cei mai multi oameni ar fi animale de prada puternice precum leu, leopard etc. Blondutele dragute vor spune ca si-ar dori sa fie pisicute. Dar asta ar insemna sa ne dorim sa fim ceea ce suntem deja. Din cand in cand refuz sa ma mai uit la emisiunile manipulatoare de pe toate canalele romanesti, asa ca ma delectez cu emisiunile de pe Animal Planet. Si de fiecare data, concluzia mea e aceeasi. Mi-as dori sa fiu o lebadutza. De ce nu? Sunt frumoase, elegante, nobile in atitudine, nu le vaneaza nimeni (cu exceptia celor din Viena) si cel mai important pentru orice specie, au un partener pe viata. Care nu tine cont de aspect, nu o paraseste daca s-a ingrasat dupa ce i-a clocit cativa pui enervanti de lebadoi. Si la fel, ea nu se uita dupa alt pasaroi care parca are gatul mai ferm, mai multe pene in varful capului si coada mai ferma. Raman impreuna pana la moarte. La moartea unuia :D

Curtea Constitutionala sau teoria conspiratiei

Ma inclin din nou in fata genialitatii lui Basescu si a oamenilor lui. A reusit inca o data sa se foloseasca de presa mogulilor ca sa dea sah si mat tarii asteia cu decizia Curtii. Oare chiar crede cineva ca aia au decis de capul lor, cand cei mai multi apartin PDL-ului iar presedintele Curtii are aceleasi puncte de vedere ca si Base, la propriu?
Sa le luam logic si pe rand. Nicio tara nu a decis sa taie pensille ca masura de criza. Doar Romania era mai cu mot. Si au inceput televiziunile sa toace subiectul: bietii pensionari vor muri pe capete, un adevarat flagel, crima, nenorocire. Cred ca in tot acest timp mana de oameni care a pus totul la care se prapadea de ras. Intre timp, ministrii PDL ieseau si mai alimentau putin scandalul pe care il faceau guristii mogulilor. Nu uitau sa mentioneze ca trebuie sa reduca si pensille, altfel umbla la impozite, taxe, biruri si ce o mai fi. Intre timp, deputatul PDL, Alin Popoviciu a anuntat in urma cu o saptamana ca Boc pregateste o surpriza placuta in ceea ce priveste pensiile.

"Nu ne-a spus despre ce este vorba, o să avem discuţia duminică". Întrebat dacă este vorba despre pensii şi dacă o să avem o surpriză, Popoviciu a răspuns "plăcută, în niciun caz neplăcută". Si culmea, am avut-o!
Bunnn, si ultima lovitura, decizia Curtii! Nu se taie, dom'ne, pensiile. E neconstitutional!
Ei, nu se taie pensiile? Atunci ne vedem obligati sa-i inrobim si mai mult pe sclavii ce mai muncesc in tara asta. Le taiem salariile functionarilor, mai dam afara vreo suta de mii si taxam tot. Mai crestem un pic un pic pe ici, pe colo, si anume in punctele esentiale, o sa mai cresca si dobanzile la banci, plus euro. Tot sa traiasca bine! Dar guvernantii nu sunt de vina! Au incercat, dar nu i-a lasat Curtea!

24 iunie 2010

Doamne ajuta! Oprescu, la DNA

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care a fost arestat preventiv patronul postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu.

Oprescu a precizat că a fost citat în legătură cu materiale de afişaj electoral, precizând că a fost în 2004 şef al campaniei PSD pe Bucureşti la alegerile generale.
Acesta a mai spus că nu a fost citat în dosarul lui Adrian Năstase pivind campania electorală din 2004, ci pe o parte colaterală, respectiv legată de modul de procurare a materialelor electorale.
Întrebat dacă are dosar de cercetare la DNA, edilul a spus că nu are şi că a fost chemat în calitate de martor, fără a preciza când a fost la audieri, potrivit Mediafax.
Ei, cum ar fi sa ajunga si Oprescu din martor in invinuit? Cu adevarat minunat!

Update: din nefericire, niciun fas. Ulterior, au fost chemati sa dea cu subsemnatul la DNA Andrei Chiliman si Marian (care este) Vanghelie. 

23 iunie 2010

E suficient sa ai bani?

Iguana vrea sa va impartaseasca astazi una din experientele ei cu barbatii. Despre un barbat cu multi bani.
Se plimba Iguana intr-o frumoasa zi de weekend prin cusca ei, plictisita de moarte. O suna o prietena:
-Ce faci, draga?
-Ma plictisesc...
-Am un prieten care te-a vazut cu mine si ar vrea sa iesiti. Anaconda i se spune...
-Dar anaconda mananca iguane.
-Hai, draga, mare lucru! Cel mult, poti sa-ti pierzi coada! Ii dau numarul tau de telefon. Vezi ca o sa vina cu un Porche Carrera.
Baiatul a sunat si a insistat sa o ia pe eleganta Iguana de acasa. Bunnn! Anaconda a venit dar in locul frumosului Porche, a venit cu cel mai mare jeep posibil. Si Iguana uraste jeepurile. Nu se poate strecura elegant in ele. Trebuie sa se catere si se duce draq toata frumusetea lighioanei. Dar ce mai poti face? Drumul a fost fascinant. Anaconda a mers asa cum ii face cinste si numele: serpuit. In cea mai mare parte, pe contrasens. Paradoxal, am ajuns teferi si nevatamati la barul cu pricina si...sa povestim, la naiba, in puii mei. Iguana nu prea a avut loc sa spuna mare lucru. A aflat in schimb cum se facea comert cu muraturi dupa revolutie, cate haine incapeau intr-un geamantan adus de la turci si cum poti prospera pana la stadiul de real estate developer (termenul imi apartine). Fascinant! Intr-o pauza de o secunda, biata Iguana a incercat sa gaseasca un subiect total diferit de cel legat de bani si a vorbit de calatorii. Mare greseala!
-...mi-ar placea sa vad Budapesta...
Anaconda, extrem de sigur pe el, spuse:
-Mare lucru sa ajungi pana la bulgari. ...am fost si eu pe acolo. Trebuie doar sa treci Dunarea!
-????
Am constat ca nu avea nici macar un strop de cultura generala. Stia doar care e ultimul model de telefon, ce stie sa faca ceasul lui de cateva mii de euro si pe unde sunt localizate cele mai fitzoase cluburi. In rest, pace.

16 iunie 2010

Nu, mey, Blaga nu are cont pe Facebook

Dezamagitor, dar Ministerul de Interne tocmai a negat ca Blaga ar fi popular. "Având în vedere faptul că pe reţeaua de socializare Facebook a fost creat un cont cu numele "Vasile Blaga", ce are ataşată fotografia ministrului administraţiei şi internelor, facem precizarea că acest cont nu aparţine ministrului administratiei şi internelor Vasile Blaga." au mentionat baietii de la biroul de presa. Si eu care voiam sa-i cer prietenia...

Creditele au noi reguli! Afla cum beneficiezi mai repede de costuri reduse

Din 21 iunie, bancile vor acorda imprumuturi dupa noile reguli. Urmeaza, insa, alte 90 de zile, timp in care institutiile financiare trebuie sa-si puna la punct toate procedurile. Desigur ca exista si clienti grabiti, care nu vor dori sa astepte mai mult de trei luni, pentru a beneficia de scutirile de comisioane.

Ce este de facut daca vrei sa scapi de un credit sau sa-ti refinantezi creditul existent?



Potrivit lui Gheorghe Piperea, avocat specialist in faliment si insolventa, orice client care vrea sa dea banii inapoi sau sa isi refinanteze creditul si sa beneficieze de prevederile noii norme trebuie sa mearga la banca si sa depuna o cerere, odata ce legea intra in vigoare, adica peste aproximativ o saptamana. "Cine are interes, sa faca o cerere. Cine nu, poate astepta cele trei luni. Daca banca il refuza, clientul are dreptul sa o dea in judecata", a declarat Piperea pentru incont. "Cei mai multi clienti sunt probabil dornici sa-si modifice contractele. Dar bancile trebuie sa stabileasca mai intai o procedura, pentru a nu se aglomera", este de parere avocatul Romeo Cosma, opinia lui fiind impartasita si de avocatul Alexandru Rusu, care considera ca este "prudent"sa asteptam sa vedem ce se intampla.
Putem avea norocul sa colaboram cu o banca ce va aplica masurile rapid sau ghinionul sa fi luat credit de la una care va trage de timp cat se poate de mult. Mihail Meiu, seful Directiei Armonizare Europeana, Strategii si Asociatii din cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului, spune ca bancile sunt obligate ca de saptamana viitoare sa perceapa doar comisioanele prevazute de lege. Au, insa, si ele dreptul la 90 de zile pentru a face toate actualizarile necesare. "Este posibil ca unele banci sa spuna ca sistemul prin care incaseaza comisioanele este automat si ca trebuie sa-si modifice mai intai softul. In acest caz, noi nu putem face nimic, daca se incadreaza in cele 90 de zile legale", precizeaza Meiu.






Sursa: Incont .ro

In sfarsit, apare o posta privata!Vantule, dormi???

Urasc institutiile statului. As da orice sa nu am de-a face cu vreun ghiseu unde angajatul isi ia banii de la stat. Am fost nevoita insa sa ma duc intr-o zi la posta pentru un fleac. Dar m-au ciuruit. Am stat o ora doar pentru a trimte o scrisoare, a trebuit sa urmez tot felul de proceduri dubioase si evident ca am iesit plina de nervi. Cea mai mare grozavenie mi s-a parut aceea ca pentru o copie nenorocita mi-am pierdut cea mai mare parte a timpului. De ce? Pentru ca nu mergea copiatorul, pentru ca trebuia sa mi se emita facura si iar nu mai mergea nu stiu ce si tot asa. Dar azi am vazut o stire dementiala. Vom avea si posta privata. Vantule, ti-ai luat-o.

Cum ar fi sa candideze Teo la presedintie?

Teo Trandafir a dat o super-lovitura de imagine, sustinand ca ea nu voteaza motiunea. Sa o dea afara din partid.Teo a votat, insa motiunea a picat. Dar ea va ramane in istorie, ca fiind mai intai om, inainte de a fi membra de partid. Si ma gandeam, ascultandu-l pe Mircea Badea cum o lauda, cat de genial ar fi daca totul nu a fost decat o mare manevra, gandita chiar de oamenii PDL-ului? In fond, chiar Udrea spunea pe blogul ei ca PDL-ul ar putea avea o femeie candidat la urmatoarele alegeri la presedintie si sigur, sigur nu va fi ea. Si atunci, de ce nu ar fi Teo? Doar se lucreaza la imaginea ei inca de acum, nu?

15 iunie 2010

Logodnica vs nevasta

CLIENTUL INTREABA:

Acum un an am schimbat versiunea Logodnica 7.0 cu Nevasta 1.0 si am observat ca programul a lansat o optiune subita Bebelus1.0 care ocupa mult spatiu pe hard. In instructiuni nu era nimic mentionat.
Pe de alta parte, Nevasta 1.0 se autoinstaleaza in toate celelalte programe si se lanseaza automat cand deschid alta aplicatie, impiedicandu-i executia. Aplicatii ca Bere-intre-prieteni 10.3 si Duminica-la-fotbal 5.0 nu mai functioneaza.
Uneori apare un virus – Soacra 1.0, care blocheza sistemul sau face ca Nevasta 1.0 sa se comporte total haotic. Nu reusesc sa dezinstalez acest program si devine insuportabil mai ales cand incerc sa lansez aplicatia Duminica-de-dragoste 3.0.
Se pare ca si alte fisiere sunt virusate. De ex.: Sex__sambata_dimineata. exe nu mai functioneaza deloc. Am vrut sa revin la programul anterior Logodnica 7.0 dar procesul de dezinstalare al programului actual, Nevasta 1.0 mi se pare complicat iar riscurile pt. sistem sunt mari mai ales pt. Bebelus 1.0 care chiar imi place.
Ma puteti ajuta?
Un utilizator disperat.

FIRMA RASPUNDE:

Draga client,
Nemultumirea Dvs. este frecventa printre utilizatori dar ea se datoreaza unei greseli primare de conceptie: Multi utilizatori trec de la orice versiune Logodnica X.0 la Nevasta 1.0 cu speranta falsa Nevasta 1.0 nu e decat un program de divertisment si utilitati.
Dar e vorba de mult mai mult: Nevasta 1.0 e un Operating System complet creat ca sa controleze toate aplicatiile Dvs. E aproape imposibil sa dezinstalati Nevasta 1.0 si sa reveniti la Logodnica X.0 intrucat exista sisteme virusate care fac ca si acesta sa se comporte precum Nevasta 1.0 deci nu aveti nimic de castigat.
Aceeasi problema si cu Soacra X.0. Acesta e un program mai vechi din care deriva Nevasta 1.0 si comporta multe probleme de compatibilitate. Cu putin noroc, sfarseste prin a fi victima unui virus si dispare in cativa ani.
Unii utilizatori au incercat sa formateze tot modulul si sa instaleze programul Iubita+Nevasta 2.0 dar asta le-a creat si mai mari probleme (a se citi notita de prevenire “Pensie alimentara” si “Custodia copiilor”). Daca instalati Iubita 8.0 nu incercati sa treceti la Nevasta 2.0 pt ca problemele vor fi chiar mai mari decat cele cu Nevasta 1.0. Chiar daca exista si versiuni Nevasta 3.0 si Nevasta 4.0, acestea sunt rezervate specialistilor si avand un pret ridicat nu le recomandam.
Daca sistemul cade, va recomandam Celibat 1.0 dar ideal e sa pastrati Nevasta 1.0 si sa invatati programul cat mai bine posibil intrucat e foarte sensibil la anumite comenzi si reactioneaza rau la erori de instalare. Asadar, orice eroare aparuta va fi considerata ca provenind din partea Dvs. si trebuie sa vi-o asumati. Va sfatuim sa activati aplicatiile C:/Scuze/Scuze.exe.
Evitati utilizarea tastelor ESC si SUPPR care necesita ulterior C:/Scuze /flori.exe. Pentru o mai buna utilizare, va sfatuim sa cumparati si pack-ul Bijuterii 3.0 si Vacante 5.1. Optiunile Da_draga_mea 2.7 si Ai_dreptate_iubire 4.5 sunt indispensabile. Nu instalati sub nici o forma Secretara_blonda_ in_fusta_mini 2.0 si O_prietena 3.1. Aceste programe sunt incompatibile cu Nevasta 1.0 si pot distruge sistemul. Functia C:/Sex__sambata_dimi-neata.exe se va activa odata cu C:/Colier_cu_diamante.exe.


Sursa: www.e-stiri.net

P.S.:  mi s-a parut extrem de racoroasa pentru aceste zile toride. Inspiratia proprie mi s-a evaporat...E prea cald si eu nu pot gandi decat la rece :D

10 iunie 2010

Ce bucurie e mai mare decat aceea ca nu putem fi de ajutor?

Ne salbaticim, ne dezumanizam, ne uram semenii. Nu am da o mana de ajutor nici macar de am fi recompensati. Si nu avem scuze precum timp, bani si, mai nou, criza. Faceti un test pe strada. Ati ramas fara baterie si trebuie sa dati un telefon urgent. Incercati sa opriti cativa straini pentru a le cere mobilul un minut. Multi vor incepe sa dea nevrotic din maini si din cap inca din momentul in care ii spuneti "Buna ziua. Am o rugaminte..." Nici macar nu-i intereseaza ce vrei sa le spui. Doar balangane capul. Or avea Parkinson sau nu vor sa dea autografe azi, iti spui, si mergi mai departe. Daca esti barbat si intalnesti o pitzi bine imbracata, nu te duce spre ea. Va crede ca asta e cel mai bun text al tau de agatat si-ti va arunca cea mai umilitoare privire cu care e inzestrata. Nu ca a avut alt scop cand a iesit din casa. S-a imbracat provocator, si-a pus o tona de ruj pe buze si hai sa umilim barbatii care vor sa ma agate. O alta categorie este a celor care se opresc, te asculta si apoi iti spun: "Aaa, imi pare rau, dar nici eu nu am minute..." Parca l-ai crede, dar in ochi are o sclipire de bucurie ca nu te-a putut ajuta. E cel mai fericit. Ziua va fi altfel pentru el din acel moment. Va merge saltaret, ba chiar va zambi tuturor pe strada. Se va simti implinit. A vrut sa ajute pe cineva, dar nu a putut...Ce poate fi mai maret decat acest sentiment coplesitor de implinire sufleteasca? Ei, si daca veti gasi pe cineva dispus sa va asculte si chiar sa va ajute, mergeti si jucati si la Loto. Aveti la fel de multe sanse sa castigati potul cel mare.

8 iunie 2010

Mor de ras!

 Am luat cea mai buna portie de ras astazi, multumita lui . Nu exista banc mai bun ca realitatea ce ne inconjoara. Credeti-ma ca merita citit pana la capat. 

7 iunie 2010

Senzational! A fost prinsa dezbracata in cada!

In premiera mondiala, Ziua Iguanei va prezinta noua diva a zilelor noastre intr-unul din cele mai intime momente ale sale: facand baie. PS: Acest film nu este recomandat minorilor.

4 iunie 2010

Cum sa nu o iubesti?

Nu am chef sa comentez ceva din presa mioritica si nici nu am barfe noi. Va voi delecta in schimb cu un filmulet superb cu shoparlitza mea iubita. Scumpa de ea a fost surprinsa in plin act de ingurgitare. Pentru ca e o desteapta se prinde ca e vedeta asa ca se retrage glorioasa. Si ca o adevarata diva, se mai si impiedica putin la final. :D

3 iunie 2010

Cum prosteste OTV-ul poporul cu bilete de avion

Faceam aseara zapping, plictisita de aceleasi manipulari prostesti de la marile televiziuni, in speranta ca voi gasi ceva care ma va ajuta sa dorm linistita. Evident, nu am gasit. Insa telecomanda mea s-a incapatanat sa se blocheze in momentul in care a ajuns la OTV. Era, ca in multe alte seri, Tribunul. Marele Vadim Tudor. Probabil singur in studou. Ii dadea de zor cu mafia din politica si cu saracia romanilor, dupa ce tocmai trecuse pe holul televiziunii, unde o mare de oameni amarati asteapta cu zilele in speranta ca DD ii va ajuta cu ceva. Trecuse, asa cum face de obicei, fara sa le arunce o privire sau o vorba buna. Acei oameni nu exista. Dar asta e alta poveste. Ce m-a facut sa rad in hohote a fost momentul in care am observat sms-urile pe care le trimit romanii la numarul cu TAXA afisat pe ecran. Il rugau p DD sa le dea bilete de avion, invocand diverse motive.Si trimiteau obsesiv acelasi sms. La un calcul scurt, numai costul catorva smsuri acopera un bilet dus-intors in Europa. Cei care nu voiau bilete, dadeau dedicatii muzicale. Altii doar isi scriau numele. Cateva minute bune am ras cu lacrimi. Mai pe seara o sa incerc sa incarc si un filmulet pentru a-mi sustine vizual postarea.

2 iunie 2010

Vreti un weekend moca la munte?

Avem un blogger curajos sau darnic, nici eu nu-mi dau seama exact, care vrea sa ofere un weekend moca celui care se prinde unde e facuta poza postata pe blogul lui.
Hai ca e simplu. So, ne vedem la munte. Aduc eu o bere. Pentru mine. :D

1 iunie 2010

Din categoria: ce vraji a mai facut Oprescu?

Nimic de comentat, doar de citit . Vezi Oprescu&Co

Cine face greva din nesimtire si cine de nevoie?

Lasam deoparte interesele politice ale sefilor de sindicate, ce reusesc sa-si manipuleze cu atata dibacie membrii de sindicat si ii scot in strada cand vor ei. Vreau sa vorbim doar de motivele individuale ale celor care sunt dispusi sa se ia la tranta cu jandarmii. Am spus-o de mai multe ori, sunt printre ei si oameni care au ajuns sa traiasca la limita existentei si considera ca singura lor salvare e protestul de strada sau oprirea lucrului. Dar sunt si nesimtiti. Mari. O astfel de categorie am gasit-o la Carbon14. Si exemplele pot continua. Propun sa mai gasim cateva astfel de categorii si sa protestam si noi impotriva lor. :D

31 mai 2010

Prigoana, prima victima a lui Udrea

Pentru ca PDL  a decis sa dea un exemplu, obligandu-i pe membrii sai sa aleaga intre functii sau afaceri, prin vocea Elenei Udrea, Silviu Prigoana este primul care a ales. Evident, afacerile. Pe care le va derula, desigur, tot cu alesii poporului, adica dragii sai colegi din partid. Iata explicatia oficiala.

28 mai 2010

O voce romaneasca geniala! Merita ascultat

Am descoperit la Neuronu (http://www.neuronu.ro/ ) un adevarat talent. Vocea sa e cu adevarat extraordinara. Si pentru ca talentele nu sunt recunoscute in Romania, tanarul, al carui nume este Aldo Blaga, are doar 24 ani, si a avut geniala idee de a se promova pe YouTube. Din fericire, l-a descoperit un impresar din Chicago şi acum este în America. Bravo lui! Ascultati cateva melodii si veti intelege de ce nu avea ce sa caute in Romania. PS: gasiti alte cateva piese p youtube

Special pentrut unii functionari

Iata un banc deosebit, dedicatie speciala pentru unii functionari:
Un om pleaca de la serviciu in pauza de masa si, grabit, da o fuga la banca sa plateasca o factura. Ajunge la banca, intra si vede fericit ca nu mai e nimeni... Se apropie de ghiseu: - Buna ziua... am de platit o factura, va rog! La care casierita: - Va rog sa va intoarceti la coada, si sa va asteptati randul, ca toata lumea... Omul nostru, nedumerit, se uita in jur, iese din banca, apoi intra din nou, tot nimeni... asteapta putin, apoi merge la casierie: - Buna ziua... am de platit o factura, va rog. Casierita il invita iar sa astepte la coada pana-i vine randul... la care omul nostru se intinde peste ghiseu si-i arde o palma sanatoasa! Casierita, zbuciumata: - Cine-a dat? Omul nostru raspunde: - Nu stiu, nu vezi ce aglomeratie e aici?

27 mai 2010

Cata rabdare sa ai?

Exista pe lumea asta o mare mare de oameni prosti! Extrem de prosti. Interesant e ca de cele mai multe ori se gasesc suficienti oameni care au rabdarea necesara sa raspunda la intrebarile lor idioate. Cel mai bun exemplu este site-ul www.prezervativ.ro, unde copiii pun cele mai traznite intrebari. Culmea e ca acei oameni le raspund serios. Eu insa va voi da cateva exemple de intrebari serioase, la care un glumet a raspuns asa cum ar fi trebuit. :)) Intrebare: De ce are prezervativul gaurele? Raspuns: pentru ca ai facut misto de farmacist acum doua saptamani. I: Te poti ingrasa de la anticonceptionale? Prietena mea foloseste si s-a ingrasat mult de cand le ia! R: E o abureala. Foloseste scuza aia ca sa se indoape. Care prezervative sunt mai bune si mai pufoase? De ce si care e motivul. R: Cele tratate cu Coccolino. Stii bancul? I: Ma apara prezervativul de retard mintal? R: Deja e tardiv sa iti faci probleme. I: Daca am penisul mai mic decat prezervativul? R: Mwahahahaha! Indeasa ceva pe langa el, macar sa nu fluture. I: Daca continui sa fac sex de 10 ori pe zi pot avea probleme mai tarziu ? R: Asa sper. Asa ar fi drept! PS. o multime de alte asemenea intrebari gasiti pe site-ul cu pricina.

26 mai 2010

A murit Jean Constantin

Trista zi...Un alt mare actor a parasit scena, Jean Constantin. Maestrul a decedat astazi, in locuita sa din Constanta, la varsta de 81 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca!

25 mai 2010

Veste buna pentru shopaholice

Intr-un final, dupa doi ani de renovari si cautari de clienti, se redeschide Cocorul, punct de reper pentru multi rataciti prin Bucuresti inca de pe vremea lui Ceausescu. Partea buna e ca nu mai arata ca pe vremuri iar spatiile vor fi populate cu firme celebre precum Laura Biagiotti, Calvin Klein Jeans, Celios, Eden Spa, Pierre Cardin, Guara, Levi's kids. Partea proasta e ca vor fi mai scumpe. Relansarea va avea loc in septembrie, anul acesta, iar investitia s-a ridicat la 24,5 milioane de euro. P.S.: ar fi trebuit sa se redeschida luna asta, daca gradul de închiriere ar fi fost de peste 85%. Dar nah, e criza!

24 mai 2010

Femei, faceti sport doar la sala!

Pentru femeile care prefera sa faca miscare acasa, am un film-argument ce ar trebui sa le faca sa se gandeasca de doua ori inainte sa se apuce de aerobic nesupravegheate. Hai ca sunt rea! :D

Barbati, faceti sport doar la sala

Nu ma gandesc eu acum la sanatatea fizica a barbatilor, ci la cea mentala. Am primit un filmulet care ar putea determina orice barbat din lume sa mearga la sala.

20 mai 2010

Dovada ca Turcescu stia de mai bine de o luna ca va fi sef la TVR

Hai ca incep si eu ca bloggeri adevarati care isi dau singuri dreptate. Dar tre' sa recunosc ca si eu am dat dovada de perspicacitate cand am semnalat pe blogul meu emisiunea lui Turcescu, in care era invitata Mociornita. Si atunci am subliniat faptul ca stimata doamna a facut o afirmatie destul de bizara la momentul acela: "CAND vei ajunge sef la TVR...". Culmea e ca la acel moment lumea doar specula numele lui Turcescu pe langa alte cateva. Imi dau seama acum de faptul ca Turcescu era foarte sigur iar Mociornita, o prietena apropiata, stia la fel de bine ca si el dar a avut o mica scapare in direct. Hihi! (http://ziuaiguanei.blogspot.com/2010/04/marie-rose-mociornita-ii-cere-lui.html)

19 mai 2010

Bugetarii au primit instiintare ca li se va taia salariul cu 25%!

Mare greva, mare! Zeci de mii de oameni, sindicalisti sau nu, au protestat azi in Piata Victoriei. Televiziunile si ziarele s-au batut pe imagini spectaculoase, declaratii induiosatoare si alte asemenea artificii. Ce faceau guvernantii nostri intre timp? Pai Hoara de la PDL era fugarit prin piata de zeci de protestatari. Vezi, mah, daca esti singurul fraier care accepta sa vina la tv din partea PDL? Vezi ce patesti daca te cunoaste lumea? Dar sa-l lasam pe Hoara sa fie jupuit si ars de viu pe rug. Caci ceilalti colegi ai sai aveau treburi mai importante, si anume sa trimita instiintari bugetarilor care nu au participat la greva ca li se taie salariul cu 25%. Desigur, si cei care nu au fost azi la munca, ci la scandat si spart seminte in Piata Victoriei, le vor primi. Ha!

18 mai 2010

NU am chef azi...

Cum spuneau si baietii de la Vama Veche, nu am chef azi, n-am chef de nimic. Nu de alta, dar vremea e deplorabila si tocmai am aflat de la Sutu ca am trait pana acum 9.855 de zile. Nu e chiar putin. Si tot azi am aflat ca pe 2 iulie 2010 voi fi trait 9.900 de zile. Insa pe 10 octombrie, anul acesta, chiar voi sarbatori, ca doar o data in viata voi implini 10.000 de zile traite pe pamant romanesc. Si cred ca voi mai avea avea un motiv sa ma cinstesc in 2013, pe 25 octombrie, cand voi implini 11.111 zile. Sa vedem daca tot pe pamant romanesc...

12 mai 2010

Cum scapam de criza? Construim biserici!

Ei, dragi romani, cum de nu ne-am gandit noi, neam de crestini ce suntem, care este cel mai simplu mod sa scapam de criza asta nenorocita? Nu-i nimic daca nu ati gasit nicio solutie simpla, care sa nu ne afecteze si mai rau buzunarele si bugetul tarii. S-a gandit Patriarhia: "Considerăm înşelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcaşurile de cult aflate în construcţie, deoarece prin edificarea unui lăcaş de cult se întăreşte solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească orice fel de criză, fără să se autodemoleze, ajungând la deznădejde sau la dezumanizare", mentioneaza Patriarhia Româna. Altfel spus, cu credinta in suflet si cu stomacul gol trecem noi si peste criza asta. Iar Patriarhia sa goleasca in continuare visteria tarii ca si asa cu banii aia nu se acopera pensiile si salariile. Dar de fapt eu propun ca amaratii aia de pensionari sa se duca la bisericile proaspat construite si sa-si cumpere cu banii ce-i mai au o lumanare. E cea mai buna investitie...

10 mai 2010

Italienii ne culturalizeaza romii

Stirea zilei vine din Italia. Un grup de 80 de romi de-ai nostri vor participa la un concert de muzica simfonica la celebrul teatru Scala din Milano. E? Sa mai spuneti voi ca au doar manele in cap! PS: sper sa fie singuri in sala, altfel mi-e mila de portofelele italienilor. Nu ca ar vrea, dar dacat sa doarma...

8 mai 2010

Prinsi cu copiii la cersit si lasati liberi

Mai multi copii, cu varste cuprinse intre 11 si 13 ani, au fost luati dintr-un centru de plasament din Bucuresti si trimisi la cersit aproximativ 12 ore pe zi in marile intersectii din Capitala de catre o retea de mafioti. Din nefericre, din intreaga retea nu au fost prinse decat trei persoane (un barbat si doua femei). Acestea au fost reţinute, joi, de procurorii DIICOT, fiind acuzate că exploatau minori institutionalizati în sistemul de stat pentru protecţia copilului, pe care îi obligau să cerşească. Cum numai in Romania se poate intampla asa ceva, judecatorii nu au considerat ca ar fi suficient de periculoase, asa ca vor fi cercetate in libertatate. Nu e asta o tara minunata? Si cand ma gandesc ca singura vina a acelor copii e ca starnesc suficienta mila unor romani lipsiti de constiinta. Mila pentru cine? Pentru unii care trec cu masinile de lux seara pentru a-si colecta banii dintr-o camaruta mizera in care stau inghesuiti cativa copii si batrani? Dar mila pentru amaratii aia cand veti avea? Poate daca nu ar mai primi bani, in timp ar disparea si fenomenul asta. Zic si eu... PS: nu m-am apucat de nicio campanie impotriva cersitului, e doar o coincidenta ca postarile vin una dupa alta

6 mai 2010

Nu mai dati bani cersetorilor

De foarte multe vreme sustin ca nu ar mai trebui sa dam un leu cersetorilor si celor care cer taxa de parcare in locuri publice. In ceea ce-i priveste pe cei din urma, e cat se poate de eident de ce. In ceea ce-i priveste pe cersetori, cred ca nu le facem niciun bine. Multi dintre ei sunt obligati sa cersesca, incalcandu-se grav dreptul la viata. Cu cat vor castiga mai mult, ca atat mai multi amarati vor fi trimisi in strada, chinuiti si batuti. Altii au facut un job din asta. Am primit un filmultet genial care imi sustine o parte din teorie. E de vazut!

4 mai 2010

Am descoperit cauza traficului infernal din Bucuresti

Nu am mai scris de mult si nu am o scuza anume. Insa vreau sa-mi scot parleala si am de gand sa abordez condusul prin Bucuresti. Am avut o revelatie astazi, in timp ce stateam cumintita in trafic {pentru cunoscatori: nu glumesc}. Mi-am dat seama ca soferii din orasul asta inghesuit sunt cei mai frustati. E de inteles, motive sunt multe. Dar exista doua mari categorii de frustati care fac traficul un calvar. Primii ar fi conducatorii "jafurilor de masini", cum le place unora sa le numeasca, adica ai masinilor extrem de vechi, fara frane, fara directie si fara culoare. Extrem de periculosi. Intotdeauna incearca sa demonstreze ca sunt cei mai buni soferi in ciuda masinii extrem de proaste. A doua categorie, foarte raspandita, soferii jeepurilor noi. Ii urasc. Sunt extrem, dar extrem de nesimtiti. Au senzatia ca sunt zeii soselelor si nimic nu le poate sta in cale. In ciuda masinilor bune, vor incerca intotdeauna sa demonstreze cat sunt de prosti.

Se mai intampla si lucruri bune...

Trebuie sa recunosc ca m-a bucurat stirea despe romanii care au ramas fara masini in Bulgaia, la Nisipurile de Aur. Dintr-un singur motiv: printre pagubiti se afla si primarul din Clejani, Florin Nedelea. Din nefericire, paguba a fost prea mica, la ce avere detine. Interesant e ca nici macar nu are publicata declaratie de avere pe undeva, asa cum i s-ar fi impus de lege. Si cu cat isi mareste averea cu atat mai josnic poate fi cu angajatii aia amarati pe care ii plateste cu un pumn de bani, cat sa nu moara de foame trei zile. Ce ma frapeaza e ca a avut nenumarate izbucniri de violenta la activ, care de multe ori s-au lasat cu victime, dar nu exista nicio plangere la politie impotriva lui. Sunt curioasa daca i s-a furat si pistolul odata cu BMW-ul, pentru ca are si asa ceva. Iar daca se enerveaza, te si impusca. A mai facut-o...

18 aprilie 2010

Marie Rose Mociornita ii cere lui Turcescu un post in TVR

Rar mi-a fost dat sa vad o femeie care sa posede o serie de calitati precum Marie Rose Mociornita. Si am avut placerea sa o urmaresc sambata seara la tv, acordandu-i un interviu lui Robert Turcescu, unul din prietenii ei apropiati. Mi-a placut emisiunea. Insa ce m-a intrigat putin a fost momentul in care Marie i-a spus lui Turcescu: "CAND vei ajunge sef la TVR, sa ma iei si pe mine(...)". Iar Turcescu a trecut peste moment ca si cand nu ar fi auzit nimic. Stau si ma intreb daca distinsa doamna nu stie ceva...Desigur, exista posibilitatatea ca presedintele TVR sa nu fie niciunul din cei vehiculati, asa cum s-a intamplat de fiecare data. Ni se aruncau nume mari pe piata si apoi era anuntat un neica-necunoscut. Ramane de vazut..Cert este ca niciun nume nu va mai ridica mastodontul TVR din mlastina in care se adanceste din zi in zi..  


15 aprilie 2010

Descoperire uimitoare!

A fost nevoie de un sondaj pentru a ni se dezvalui un adevar absolut: romanul e egoist! Potrivit unui sondaj prezentat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, o treime din romani prefera sa joace la loterie decat sa faca donatii umanitare. Mi se pare normal, la loto ai o sansa din 10 milioane sa castigi ceva, dar cand donezi ce castigi?  In schimb, numarul jucatorilor la loto e mai mic decat al celor care fac donatii la biserica. Din nou, logic..Dumnezeu mai degraba vede o donatie directa, catre El, decat una indirecta. :))

14 aprilie 2010

De ce e moartea un spectacol?

Nici eu nu am raspunsul la intrebarea asta, ci pur si simplu sunt contrariata cand vad cum unii fac un adevarat spectacol din moartea altora. Si nu vorbesc despre tragica moarte presedintelui polonez si a celorlalti demnitari, ci despre decesul unui om simplu. Si vorbesc despre el pentru ca l-am revazut cu ochii mei, zilele astea. Afli prima data de  la o vecina care oricum nu are alta treaba decat sa fie un fel de "Libertatea pentru vecini". Ti-o spune afectata si apoi se uita la tine ca si cand ar trebui sa o consolozi pe ea.Daca nu o faci, urmatorul afla atat de persoana decedata cat si de inima ta inexistenta. Ce ma enerveaza e ca, de fapt, ea nu este afectata. E chiar  fericita ca nu e ea subiectul principal. Apoi urmeaza trei zile de chin. Stau si ma intreb daca vom renunta vreodata la obicieiul asta barbar de a tine un mort in casa trei zile.Inteleg, a avut un scop acum f f foarte multi ani. Dar acum avem tehnologie moderna, putem sa ne dam seama daca e mort cu adevarat. Nu mai trebuie sa asteptam trei zile, ca poate se trezeste. Si-n astea cateva zile, toata lumea tre' sa "semneze" o condica de prezenta la capul mortului. Ai cunoscut-o sau nu, ai iubit-o sau nu, tre' sa ii duci o floare si o lumanare, altfel luni de zile iti vei auzi numele pe la colturi. Si ultima pe lista, dar si cea mai nefericita este pomana. Cred ca nu se poate aduna mai multa fatarnicie la o singura masa. Incep prin a manca timid si a bea un paharel de tuica, pe care in prima instanta il varsa pe jumatate pe jos, "sa bea si mortu". Dupa al doilea, mortu nu mai are nicio sansa sa bea de la niciun mesean. Iar de regrete sau de mancat timid nu se mai pune problema. Incep discutii galagioase, se aud rasete pe alocuri iar la final, cer si o portie pentru familie, "sa fie pentru sufletul raposatei, ca tare ii placea viata".

3 aprilie 2010

PASTE FERICIT!

Paste fericit tutoror si va doresc ca in preajma acestor sfinte zile sa vi se indeplineasca macar o dorinta "fierbinte"!

2 aprilie 2010

Care a fost PRIMUL film din viata voastra?

Am aflat aseara cu surpindere ca filmul pe care il credeam ca fiind primul din viata mea nu era de fapt primul...Imi zice maica-mea tarziu in noapte: " Da repede pe National tv! Ruleaza primul film pe care l-ai vazut!" E, hai! "Cum adica, NU e "Mad Max"????", m-am zburlit eu. "Nu, e primul film pe care l-am vazut cand eram insarcinata cu tine", m-a lamurit maica-mea. Si aflu si care e ala. „Vraciul/Znachor” , ecranizarea romanului omonim al lui Tadeusz Dotega Mostowicz, unul dintre cei mai populari sciitori polonezi. L-am revazut si eu azi-noapte dupa douazeci si ceva de ani (a se citi 18). Simpaticutz...dar tot mai buna e cartea....Si nu, nu mi-a influentat viata. NU sunt nici medic si nici macar nu m-am maritat cu printul cel frumos, destept si cu bani. Dar cine stie? Poate mai tarziu! Urati-mi bafta!

PS: Pentru ca si-a adus aminte care a fost primul film "simtit" de mine, maica-mea si-a spalat pacatele ca a uitat la ce ora m-am nascut :))))

31 martie 2010

Cea mai tare stire din ultima vreme

Sutu i-a prins pe ei, p mama lor de parlamentari! Fara doar si poate, e una din cele mai bune si mai savuroase stiri din ultima vreme! Aici gasiti dovada "competentei" parlamentarilor nostri
224.000 euro pentru o cladire nefunctionala-marca Oprescu

Nu inceteaza sa ma uimeasca primarul care este Oprescu..Dupa ce a anuntat ca va plati 224.000 mii euro din bani publici pentru un sediu in care se va muta provizoriu primaria, edilul ne anunta ca, de fapt, cladirea este nefunctionala. Asta in conditiile in care "negocierea" s-a facut acum multeee luni. "Clădirea este inteligentă, dar nu funcţionează", a declarat Sorin Oprescu. E atat de inteligenta, incat liftul o ia in jos de capu' lui la etajul 10. Mentionez ca Oprescu va sta la ultimul etaj! Dar, nah, ce-i pasa lui? Pentru atata banet, poate sa faca si un pic de sala. Si de fapt, nu cladirea e inteligenta, ci afaceristii...

Badea nu-si impune parereile nici in fata prietenilor!

Pana la urma "doamna Teo" (cum ii spune Mircea Badea) nu ne-a mintit..Vrea in politica! Si nu oricum si nu din partea oricui! Va candida din partea PDL la Colegiul 19, pe 25 aprilie. Pai bine, mai Mircica, nici macar pe Teo nu ai reusit sa o convingi ca PDL e cah? Ea, care te diviniza!

30 martie 2010

Nu moare presa cand vor cainii!

Am fost cam mult timp lipsita de laptop si inclusiv de net si cand ma intorc aflu ca deja stirile au circulat mai repede decat m-as fi asteptat. Adik un ziar se pregatea sa iasa la rampa fara prea multa valva, dar ziaristii astia, domne, afla tot. Atunci sa va spun si eu ce stiam de mai bine de 3 saptamani. Se redeschide Gardianul iar mana de fier ce-l va conduce va fi a lui Alecu Racoviceanu. Echipa, formata din ciocoi vechi si noi, nu va fi de acord cu actuala guvernare...

23 martie 2010

Doamneee, mare ti-e lacomia ta!

Ca omenirea a devenit cu timpul din ce in ce mai avida si mai lacoma se poate observa in tot ce ne inconjoara.Dar sa ajungi sa pictezi si Cina cea de Taina copioasa e prea mult! http://www.gandul.info/news/cina-cea-de-taina-a-devenit-din-ce-in-ce-mai-copioasa-de-a-lungul-secolelor-5771696
Solutia pentru inmultirea romanilor!

Luna de luna, INS-ul publica statistici potrivit carora numarul romanilor scade dramatic. E clar, autoritatile trebuie sa ia masuri. Dar ce sa faci? Cum sa-i indemni pe romani sa se inmulteasca? Unii nu au case, altii nu au cu ce.  Un prieten cu mintea ascutita mi-a atras atentia asupra unei stiri ce poate fi solutia: "Autoritatile din Darwen, Lancashire, Marea Britanie, au hotarat taierea a 6.000 de copaci care se intindeau pe o suprafata de 12 hectare de pamant, pentru a se reduce numarul cuplurilor care se duceau in acea zona doar pentru a intretine relatii sexuale." (http://www.ziare.com/lifeshow/magazin/03-23-2010/padure-taiata-pentru-ca-tinerii-sa-nu-mai-aiba-unde-face-sex-1004519). Bunnn! Ei nu au probleme noastre, deci isi pot permite sa taie copacii pentru a nu se mai inmulti ca iepurii. Noi nu, asa ca cea mai buna solutie este sa plantam copaci la greu si apoi sa asteptam sa cresca copii printre ei!
 Nu toti betivii au noroc! Unu din ei a dat cu masina peste matusa lui Boc

Stiu ca as putea parea sinistra, dar intr-un fel, m-a amuzat stirea cu matusa lu Boc, calcata de o masina. In primul rand, ma gandeam cat ghinion a avut soferul beat. Poate daca nu ar fi fost exact matusa lui Boc, ar fi scapat mai ieftin. Si in al doilea rand, asta ar putea fi un semn pentru premierul nostru: Boc, ai grija ce faci cu pensiile alea! Daca tot te plangi ca nu sunt bani la buget, mai "taiem" din pensionari...

Imblanzirea (L)iguanei

Cat de simplu imi parea cand vedeam pe youtube o iguana plimbandu-se agale prin casa, raspunzand la comenzi si chiar jucand fotbal! Dar cat de greu se ajunge acolo! Intr-adevar, necesita o rabdare de fier numai sa o faci sa aiba incredere in tine. Din fericire, am trecut peste etapa asta. Nu mai fuge de mine si chiar imi mananca din mana. Singura mare problema pe care inca nu stiu sa o rezolv e cum fac o iguana verde de apa sa iubeasca apa???

19 martie 2010

BCR-ul si birocratia

Am avut nevoie de niste euro. Aveam lei, asa ca ecuatia era destul de simpla. Trebuia doar sa-i cumpar. Am mers la BCR, conviinsa fiind ca e o simpla operatiune si nu ar avea cum sa dureze mult. Cred ca doar speram, pentru ca eram si grabita. Odata ajunsa in banca, am fost "izbita" de o coada destul de mare pozitionata exact la ghiseul la care imi doaream cu atata ardoare sa ajung.  Sunt o optimista, asa ca mi-am spus ca nu are cum sa dureze mult si m-am asezat cuminte in spatele ultmei persoane. Si am stat, si am stat.. Pe masura ce timpul trecea, observam cum bataile piciorului  meu stang se inteteau in podea si se opreau doar cateva secunda la un interval de 20 de minute, cat sa mai fac un pas mic in fata. O zaream pe doamna blonda de la ghiseu plecand, intorcandu-se, stand sau mergand la alte ghisee pentru noi indicatii. Am ajuns intr-un final in fata ei. Mi-am dat atunci seama ca nu era ea de vina "rapiditatea" cu care se desfasurau lucrurile, ci blestematul ala de calculator, care avea atat de multe taste si atat de imprastiate. Biata de ea trebuia de fiecare data sa le gaseasca pe rand. Am iertat-o. Insa ce m-a ingrozit a fost momentul in care mi-a spus ca trebuie sa ma introduca in baza de date deoarece este prima data cand folosesc serviciile bancii. O, nu, nu inca o ora de stat! Am rugat-o sa nu faca asta, pentru ca este si ultima data cand mai intru intr-un BCR. Mi-a raspuns scurt: "Nu vreti, nu va dam banii!" Cu un asemenea argument, puteam eu sa o refuz? Bine, am spus, si dupa inca o ora mi-am luat si blestematii aia de bani. 

PS: as fi schimbat cu drag la un exchange, dar nu aveau suficienti euro.

18 martie 2010

In randu' lumii bune

Hai ca am facut-o si pe asta! Am intrat in blogosfera. Si poate nu as fi facut-o prea curand daca nu ar fi avut loc un fericit eveniment. Sunt posesoarea primei iguane din viata mea. Spun prima pentru ca intentionez sa ii aduc noi prietene. De altfel, blogul ii este dedicat. Insa o prima problema a aparut. Odata prezentarile facute, am realizat ca nu este suficient sa o mangai si sa-i spun ca o astept de o viata, ci are nevoie de multe pentru a avea si ea o viata. Si am cautat informatii pe net, am dat telefoane, am vorbit cu medici. Dar nu mi se pare suficient. De aceea, sper ca acest blog sa devina si un "forum" despe animale deosebite si despre modul cum le putem arata ca le iubim.