Ce bucurie e mai mare decat aceea ca nu putem fi de ajutor?

Ne salbaticim, ne dezumanizam, ne uram semenii. Nu am da o mana de ajutor nici macar de am fi recompensati. Si nu avem scuze precum timp, bani si, mai nou, criza. Faceti un test pe strada. Ati ramas fara baterie si trebuie sa dati un telefon urgent. Incercati sa opriti cativa straini pentru a le cere mobilul un minut. Multi vor incepe sa dea nevrotic din maini si din cap inca din momentul in care ii spuneti "Buna ziua. Am o rugaminte..." Nici macar nu-i intereseaza ce vrei sa le spui. Doar balangane capul. Or avea Parkinson sau nu vor sa dea autografe azi, iti spui, si mergi mai departe. Daca esti barbat si intalnesti o pitzi bine imbracata, nu te duce spre ea. Va crede ca asta e cel mai bun text al tau de agatat si-ti va arunca cea mai umilitoare privire cu care e inzestrata. Nu ca a avut alt scop cand a iesit din casa. S-a imbracat provocator, si-a pus o tona de ruj pe buze si hai sa umilim barbatii care vor sa ma agate. O alta categorie este a celor care se opresc, te asculta si apoi iti spun: "Aaa, imi pare rau, dar nici eu nu am minute..." Parca l-ai crede, dar in ochi are o sclipire de bucurie ca nu te-a putut ajuta. E cel mai fericit. Ziua va fi altfel pentru el din acel moment. Va merge saltaret, ba chiar va zambi tuturor pe strada. Se va simti implinit. A vrut sa ajute pe cineva, dar nu a putut...Ce poate fi mai maret decat acest sentiment coplesitor de implinire sufleteasca? Ei, si daca veti gasi pe cineva dispus sa va asculte si chiar sa va ajute, mergeti si jucati si la Loto. Aveti la fel de multe sanse sa castigati potul cel mare.